Am fost întrebată astăzi unde am dispărut, de ce nu mai scriu nimic.
,,Nicăieri”, am răspuns.
,,Şi unde este acel NICĂIERI”? ... m-a iscodit zâmbind.
Eu încă scriu! Doar că scriu fără
cuvinte, fără urme, tăcută, înăuntru, prea flămândă de mine pentru a mă împărţi
înafară. Sunt momente în care te recunoşti pe tine însăţi doar în tăcere. Te
strângi în braţe şi încetezi să mai priveşti cu ochii. Doar simţi. Şi urci şi
cobori, stai pe loc şi alergi cu braţele strânse în jurul tău, până devii una şi
aceeaşi cu tine. Începe să îţi placă să stai aşa, strigându-te pe muţeşte, tânjind
către acceptarea întregului adevăr dintre ,,tu” şi ,,tine”. Aşa scrii pe dinăuntru cu inima. Dacă încerci să
desluşeşti cu mintea, nu înţelegi nimic. Pentru că mintea cere gânduri,
cuvinte, iar în suflet, în profunzime, este doar tăcere. Şi ce a legat mintea, doar
inima reuşeşte să elibereze, în drumul ei spre propriul Tărâm de Nicăieri.
A. F.
Foto - google.ro
A. F.
Foto - google.ro