Când intri în sufletul meu, te rog, intră desculţ! Pe podeaua lui am
desenat flori vii, care respiră. Păşeşte, dar cu grijă. În niciun caz, nu alerga!
Vei obosi repede şi, când vei fi convins că ai ajuns departe, vei realiza că
n-ai făcut decât să stai pe loc. De-ţi vei dori prea mult sau prea curând să ştii,
să înţelegi, să vrei, să ai, să iei, te vei irosi rătăcindu-te în zadar prin
mine. Prin cămăruţele mele nu poţi înainta mişcându-ţi picioarele sau dând din
braţe, ci doar ascultându-ţi şi urmându-ţi propriul suflet, iubindu-te şi
respectându-te într-atât de mult încât să fii capabil să mă iubeşti şi să mă
respecţi şi pe mine. Poţi cere orice doreşti, dar nu poţi lua cu tine nimic din
ceea ce nu ţi se cuvine. Poţi veni şi pleca oricând, dar nu poţi rămâne mai
mult decât cred eu că este benefic să rămâi.
Când intri în sufletul meu, fii tu însuţi/însăţi. Poţi râde, poţi plânge,
poţi certa, poţi iubi, poţi urî, poţi fi tu aşa cum eşti. E loc destul pentru
orice face parte din tine. Îţi pot fi prieten, frate, soră, simplu ascultător
sau călăuză. Te voi îmbrăţişa cu toată fiinţa mea şi nicio temere nu mă va
putea opri să te iubesc. Doar un singur lucru te rog, descalţă-te când paşeşti înăuntru.
Nu atât pentru faptul că ai putea aduce cu tine praful de afară, ci mai ales
pentru că, lăsându-l la intrare, s-ar putea să îţi placă să umbli desculţ şi
dincolo de mine, atunci când ai să pleci. De-ţi vei da voie să simţi sub tălpi,
din glod, cum creşte verdele de iarbă, îţi vei da voie ţie însuţi/însăţi să creşti
mai sus de omul care eşti.
A. F.
Foto - google.ro
A. F.
Foto - google.ro