,,Înţelepciunea nu este altceva decât durere vindecată." Robert Gary Lee

11 decembrie 2015

Gânduri scrise... ieri


                         Vreau să merg pe stradă fără să mă gândesc la tine. Cum să fac asta când te-ai risipit în fiecare om întâlnit în cale? Toţi au prins aroma florilor de tei ce ţi-au căzut pe umeri în ultima vară. Te-ai scuturat, dar a fost prea târziu. Teii încolţiseră deja prin tălpile noastre. Pe nesimţite, şi-au prins crengile de glezne, urcând până pe înaltul frunţii, şi au înflorit în neştire, ca-ntr-o beţie parfumată, lipsită de control. Aş fi vrut să mă desprind dar… nu destul cât să reuşesc. Am înflorit odată cu tine. Am curs în petale pe alei şi m-am ridicat până la cer, îmbiindu-l. Mult prea jos şi mult prea sus pentru mine. Am învăţat să mă cobor şi să urc într-o singură mişcare, fără să mă risipesc atât de mult încât să îmi doresc să mă adun.
                                                                                                         A. F.
                                                                                                                               Foto - google.ro

- Ennio Morricone - Once Upon a Time in the West -

Niciun comentariu:

- ,,În inima omului se află începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor.” Lev Tolstoi