Plouă în mine

           Foto- google.ro

                    Când plouă, îmi las trupul umbrelă peste suflet. Îmi ud părul, umerii, tălpile goale... Mă scutur ca o păpădie în vânt. Pe drum mă deapănă timpul, o picătură de ploaie pentru fiecare secundă, un potop pentru cine știe câte vieți de trecut. Rămân în urma mea umbrele lungi, neclintite pe asfaltul uscat, peste care abia am trecut. Sunt bine. Mărșăluiesc ca un soldat instruit și cuminte. Nu mă abat de la drum nici atunci când uit unde trebuie să ajung, nici atunci când nu mai am putere să cred în mine. Și plouă, Doamne, ce mai plouă! Plouă de ceva timp, fără noimă, fără oprire. Plouă peste neliniștea adunată până la țărmul ultimului cuvânt. Plouă pe dinăuntru. 
                                                                                A. F.