- ,,Iubind pe cineva, l-ai luat în sufletul tău fără ca el să piardă ceva.”- Nicolae Iorga

20 aprilie 2013

Agrafă în păr



                    Am un dor nebun de ducă. Mi-aș îndesa într-un rucsac doar acele câteva nimicuri strict nesare și aș trage cu drag ușa după mine. Lume, tu care ești atât de mare, mă primești și pe mine pe undeva, oriunde, să pot să întind brațele fără să mă afund în nisipuri mișcătoare? Am atâta nevoie să mă uit pe drumurile tale singuratice și să nu mă găsesc decât atunci când nu mai simt nevoia să mă caut! Vreau să pot să mă înalț și să mă cobor pe potecile tale, încercând, călător pribeag, să strecor în rutina mea adierea de vânt rămasă prizonieră între două răsărituri de soare. Ție, lume, nu ți-e dor de mine? Nu-ți place când te admir, privindu-te cu ochii închiși prin fereastra sufletului, tu nesfârșită și eu agrafă de ocazie în pletele tale în vânt?


7 aprilie 2013

Introspecție


                        Uneori, tot ce trebuie să faci e să lași lucrurile să curgă de la sine. Nu poți împiedica ceea ce e dat să se întâmple, nu întotdeauna avem privilegiul de a alege. Nu întotdeauna! Dar nu niciodată! Când trăim ceva frumos, ne gândim că am făcut alegerile corecte; când e ceva neplăcut, ne consolăm că așa a fost să fie, dăm vina pe soartă. Omul are un instinct de apărare formidabil. Acolo, în adâncul conștiinței lui, știe că, de cele mai multe ori, cel mai mare dușman al său este el însuși. Are însă și o vanitate pe măsură. Preferă să aibă dușmani în jur și în interior mult-plăcuta negare. Luptă, cu fiecare zi, să schimbe lumea întreagă, dar nu înțelege că schimbarea lumii începe cu lupta de sine. 
                      Uneori, tot ce trebuie să faci e să lași lucrurile să curgă de la sine. Alteori, trebuie să mori puțin pentru a putea trăi mai departe.


- ,,În inima omului se află începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor.” Lev Tolstoi