,,Înţelepciunea nu este altceva decât durere vindecată." Robert Gary Lee

31 martie 2013

Iarna din primăvara mea



                 Vreau să beau o cafea tare, fără zahăr. Crezi ca m-ar trezi din moțăiala asta? Casc încontinuu, iar ochii mei spun că încă îmi mai doresc câteva vise. Mă simt ca un bolovan leneș, imens și... împietrit. Brrr!, afară-i ceață și frig... încă. Dincolo de fereastră, copacii se pleacă unii spre altii, goi și nestingheriți într-o îmbrățișare neputincios de greoaie și nehotărâtă. Măi, eu sigur m-am trezit? Las copacii în voia vântului și încerc să-mi fac realizabilă ideea cu cafeaua. Habar nu am ce fac, sunt pe pilot automat și... se pare că am făcut ceva cafele la viața mea, a ieșit bună! Îmi iau cana fierbinte în palme și degust cu maximă plăcere aroma plină de amărăciune. Bună rău! Iau câteva înghițituri și continuu să o savurez în fața ferestrei. Luuuungă iarnă! Îmi lipesc cana de piept de parcă aș vrea să-mi dezgheț toată apatia unei depresii în devenire. Și copacii ăștia, tot se mai aleargă? Poate dacă nu ar alerga toți odată în aceeași direcție s-ar mai și prinde unii pe alții! Să vină odată primăvara asta! Hai că m-am trezit!!! 


30 martie 2013

23 martie 2013

Tu

                                        
                        Bate vântul îngrozitor. Încerc să mă grăbesc cât pot; o pereche de aripi ar face minuni!  Ridic din sprincene mascând un zâmbet şi gonesc mai departe, trosnind alert tocurile de asfalt. O şuviţă rebelă îmi alunecă gâdilându-mi nasul, lăsându-se prinsă într-un balans continuu, precum stergătoarele unui parbriz. Pufăi ușor nervoasă. O urmăresc copilăreşte cu ochii încrucişaţi şi încerc să o prind cu vârful degetelor, agătând-o în fugă după ureche. Aşa, acum e mai bine.  
                    Străzile devin apăsător de aglomerate. Știu că mă aștepți și gândul că aș putea pierde chiar și un minut fără tine mă irită. Mă strecor curgând printre oameni, lăsându-i în urmă, prinși într-o abstractă mișcare statică. Încă puțin. Inima îmi bate cu putere și am impresia că fiecare pas pe care îl fac e un prilej pentru ea să îmi sară printre pașii aruncați pe trotuar. Simt nevoia să-mi pun mâna stângă pe piept și zâmbesc naiv, e încă acolo. 
                         În sfârșit, ajung pe ultima străduță și ...te zăresc. Ce șuvoi cald, copleșitor se revarsă în mine odată cu zâmbetul ăsta! Tu! Ce ciudat percepem timpul când iubim, întotdeauna e prea puțin sau prea mult ...la naiba, nu contează nimic atunci când nu sunt cu tine. Iar acum sunt! Te prind în brațe și mă abandonez ție, prinzându-ți din zbor sărutul și îmbrăcându-te dintr-o mișcare cu sufletul meu. Tu! Mi-a fost atât de dor, ...atât de dor! Brațele tale ridică ziduri pe lângă mijlocul meu iar ochii tăi, iubindu-mă, mă privesc pe dinăuntru. Mi-ai lipsit atât de mult, ...atât  de dor, ...tu! 
                        Ce straniu! Dincolo de noi e o lume întreagă. Dincolo de lume, e doar inima mea bătând nebunește pentru tine.

                      Amazing Piano song:  http://www.youtube.com/watch?v=3dM2qCCg6GE

- ,,În inima omului se află începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor.” Lev Tolstoi