- ,,Iubind pe cineva, l-ai luat în sufletul tău fără ca el să piardă ceva.”- Nicolae Iorga

24 decembrie 2013

Vis de iarnă


                  Am uitat cum e să-ți scriu, Moșule. Poate că îmi lipsește inocența aceea care făcea ca lucrurile să curgă de la sine, iar cerințele să curgă, scurt și la obiect, din postura unei năzbâtii de copil, care credea că merită totul pentru că a fost cuminte. Nu mai sunt așa cuminte, Moșule, și nici chiar așa copil nu mai sunt. De inocență,... ce să mai vorbim?! Am crescut și nu știu dacă-mi pare rău sau bine, știu doar că era inevitabil. O să îți scriu doar că te aștept. Pentru că, oricât timp ar trece peste mine, nimic nu-mi poate răpi magia Crăciunului. Așa că nu îți cer ceva anume, adu-mi ce vrei tu. Dar, te rog, nu uita de mine, Moșule, căci eu nu te-am uitat!... chiar dacă nu mai sunt copil.

Crăciun fericit, tuturor! - 


23 decembrie 2013

Sărbători fericite!

        
                Urări de sărbători, urări din suflet sau din politeţe, urări care, cel puțin pentru moment, dezgheață suflete și luminează chipuri. Sunt gânduri bune, spuse dintr-un profund sentiment de afecţiune, respect sau dintr-un profund spirit civic. Sau fără ,,profund”.  
               E sfârșit de an, Crăciunul!. Încă unul. Facem un bilanţ şi tragem linie. Avem nevoie să echilibrăm balanţa cu mai multă dragoste, împăcare cu noi înșine și cu ceilalți, libertate de sine şi curaj de a fi noi înșine. Dumnezeu, ca într-o clepsidră, curge asupra noastră binecuvântându-ne iar omul, colorându-și în aceste zile sufletul, curge către Dumnezeu în bucurie.
                  Aşa că… ,,Oriunde v-aţi afla, oricine aţi fi, orice aţi gândi, să vă dea Dumnezeu tot ceea ce aveţi nevoie pentru a deveni mai buni, împliniți, să iubiţi şi să fiţi iubiţi! SĂRBĂTORI FERICITE!”… profund, din suflet! 

La ei vine Moșul cu sania!!!

            M. Caraiman 

18 decembrie 2013

Și totuși


                   Trăiesc într-o țară din care aproape toți își doresc să plece, deși, fie că recunosc, fie că nu, își iubesc țara. O țară care alunecă ușor spre nicăieri, în ciuda unui patriotism instinctiv, pufos sau resemnat. Trăiesc într-o țară în care mă doare neputința de a schimba ceva. Îmi spun mereu că va fi bine… de mâine... de la anul… dacă am intrat în UE... dacă va fi X președinte… dacă se schimbă guvernul… dacă trece criza… dacă se aprobă legea Y… dacă demisionează Z. Îi vorbesc, uneori, copilului meu despre toate astea.  Și cam atât. Poate-mi va reproșa într-o zi că nu am făcut mai mult. Între faptă și visare e doar o clipă în care decizi.
                         Am tot învățat la istorie despre lupta acestui neam în a-și apăra teritoriul, valorile, identitatea. Am reînvățat asta, odată cu copilul meu, la scoală. După atâtea secole, unde ne-am pierdut?! Poate că am îmbătrânit și noi, ca popor. Am ajuns niște bătrâni resemnați, visători, nevolnici, ciorovăind critic pe la colțuri, nemulțumiți de tot ce se întâmplă, dar prea obosiți pentru a ne recupera demnitatea. 
                           Au murit atâția oameni nevinovați, acum 24 de ani! Aș vrea să pot să mă întorc în timp și să le spun să plece de pe stradă, să se întoarcă acasă, căci ei în viață pot conta mai mult decât murind. Că nu am fost în stare să ducem mai departe ceea ce ei au început. Că nu am știut nici măcar să păstrăm ceea ce ei au câștigat murind. Că am ajuns de unde am plecat. Că nu merită să moară. Nu merităm! Pentru că noi plecăm capul prea ușor, pentru că noi nu avem curajul lor, pentru că noi avem cuvinte, necazuri și-o nesfârșită resemnare.
                         Încă mai e loc să ne doară. Încă mai e loc de umilință. Încă mai avem de dat. Până când?!…bună întrebare!

8 decembrie 2013

Praf de stele


                  Suntem frumoși și vulnerabili. Suntem sortiți să ne lipim tălpile de pământ și sufletele de cer. Între, suntem ca niște note pe portativ, oscilând între palpabil și emoții. E ca un dans mirific, un parteneriat de netăgăduit între voința și destin.
                      Suntem vibrația acelui moment care leagă simţirea de faptă, ceea ce trebuie de ceea ce ne dorim, ceea ce putem de ceea ce vrem, ceea ce ne apropie de ceea ce ne îndepărtează. Suntem noi. Alergam între mult si puţin, bine şi rău, iubire şi ură. Nu e ușor sa fii om. Dar să nu ne îndoim vreo clipă că gândul nostru poate străbate Universul, iar inima şi faptele noastre pot preschimba țărâna de pe drum în praf de stele.

13 noiembrie 2013

Cu tine


Te iubesc
Aşa cum iubeşte o femeie un bărbat.
Iubirea în sine e lipsită de definiţii -
Vreau doar să ştii că,
Deşi, uneori, rătăcim în sensul opus luminii,
Eu voi fi mereu acel petic de cer
Sub care aripa ta îşi poate savura trecerea prin  viaţă.

9 noiembrie 2013

Emoții de toamnă


                        O nouă zi în care a fost, poate, prea cald pentru un început de noiembrie. M-am bucurat de asta ca un copil. Și astăzi am ajuns aici sus, grăbind pasul, aproape alergând. Mi-a fost teamă că nu voi ajunge la timp, că se va pierde fără să treacă prin ochii mei, să-mi atingă sufletul, sărutându-l de rămas bun, ca de fiecare dată. Răsuflu uşurată şi mă scufund într-o moleşeală caldă, ce mă cuprinde din creştet până în tălpi. Îl privesc încântată; îi sunt recunoscătoare că nu a apus fără mine. Mă aşez pe iarbă cu ochii pierduţi în zare, rătăcindu-mi palmele printre frunzele uscate. Pământul e rece.
                    Aerul se umple de culoare, adiind uşor în întâmpinarea nopţii. În curând va fi iarnă, da. De aici, de sus, privesc soarele pitindu-se în linişte după oraş. Se sting toate în mine odată cu el, risipindu-se ușor în noapte... îmi place emoţia asta! Ce poate fi mai frumos decât să laşi o zi din viaţă să alunece în trecut ţinând în mână un  apus de soare? 

26 octombrie 2013

Emoții... și puțină rațiune


                         Dacă suferi, nu-ți fie rușine să plângi, oricum, mâine soarele răsare și pentru tine. Dacă ești fericit, trăiește ca și cum ar fi pentru ultima oară și păstrează magia asta și pentru când vei fi trist, te va ridica. Dacă ești părăsit, înseamnă că ești pregătit pentru un alt început. Dacă te însori mâine,... încearcă să fii optimist. Dacă ești copil, nu te grăbi să crești mare. Dacă ai prieteni adevărați, înseamnă că îi meriți, sper doar să știi să îi păstrezi. Dacă zâmbești, împarte zâmbetul tău cu cineva. Dacă te simți singur printre atâția oameni, e poate pentru că așa ești, dar întotdeauna El e cu tine, face cât toți la un loc. Dacă urăști, încearcă să o faci din dragoste. Dacă ai mai mulți ani decât îți dorești, desenează un șotron și aruncă pietricica pe ce cifră dorești, apoi sari până la ea, dovedind că nu e totul așa cum pare. Dacă ești mamă, iubește-ți copilul până la epuizare, e tot ce are nevoie. Dacă ți-e dor, dorește-ți și mai tare, asta te va aduce mai aproape. Dacă ești nervos, urlă, dar nu la alții și nu în public. Dacă ești îndrăgostit, visează, Iubește, Iubește și nu te opri! Dacă regreți, iartă-te! Dacă ești mirat, înseamnă că încă nu știi că totul e posibil. Dacă nu înțelegi nici nu mai încerca; vei înțelege când nu îți vei mai dori asta. 

18 octombrie 2013

Plus-minus un pas


             Între dragoste și ură e doar un pas. Sunt vorbe, vorbe vechi, ticluite cu înțelepciunea și povara experienței. Sunt vorbe care trezesc rezistență și negare, sunt fapte care dor în uimirea ușurinței cu care se întâmplă.
                     E ura doar un mod de autoconservare în fața dezamăgirii, fie ea susținută sau nu ? Cum poate un sentiment atât de perfect ca iubirea față de un om, oricare, indiferent de relație, să se transforme dintr-un soare într-un biet cărbune? Drepturi, așteptări și orgolii, acestea sunt firele de praf ce atârnă sub acel pas , dându-i greutate, făcându-l posibil și de necontrolat.
                    Măcar atunci când obosim să ducem un război inutil, când reușim să depășim performanța de a reduce întreg universul la un simplu EU, să nu uităm că de la ură la iubire nu e decât un singur pas. Un pas care cere, poate, umilință și renunțare, un pas care face capul să se plece, dar înalță sufletul. Un pas prin care urci. Și care îți dă șansa să mergi mai departe, poate, către adevărata dragoste, pură, necondiționată, fără regrete. O dragoste care nu se măsoară, nu se negociază, nu se transformă, nu se risipește. Se oferă și atât. 

12 octombrie 2013

Sărut mana


                       Mă uit înspre mine și mă bucur deplin că exist. Ce mai trec anii, unul după altul, grăbiți și fără a lăsa loc de tocmeală. Sunt ai mei, toți! Par mulți, dar nu îi simt. Le sunt recunoscătoare că au avut răbdarea și iscusința de a mă trage frumos prin ei, precum firul de ață prin gaura unui ac. Nu s-a pierdut nimic, totul s-a transformat, mai devreme sau mai târziu, în ceva constructiv și util, ca o palmă peste care am putut călca, susținându-mă, echilibrându-mă, spre a păși mai departe.
                         Îmi dau seama că sunt un om bogat, neînchipuit de avut, nu doar prin ceea ce am, ci mai ales prin ceea ce nu am. Prin ceea ce am fost lipsită pentru a putea prețui cu adevărat ceea ce mi s-a dăruit. Sărut mâna, Doamne, pentru tot. Absolut tot!


                                  Dragoslavele 2013

27 septembrie 2013

Mersul pe sârmă


                         Fie că realizăm sau nu, dincolo de orice tip de percepție, există mereu o linie perfectă de orizont între zi și noapte, un prag extrem de subțire care ne delimitează somnul de starea de veghe, totul într-un balans necontenit. Avem nevoie de echilibru în tot și în toate, între ceea ce creem și ceea ce ni se oferă, între ceea ce dorim și ceea ce realizăm, echilibru între ceea ce suntem și ceea ce putem fi. 
                    Suntem prinși într-o lume ce se preferă a fi mai mult superficială decât profundă, o lume în a căror contexte suntem inevitabil legați și trași cu forța în afara noastră. Un soi de agitație, în care ziua e întunecată de umbrele în mișcare, iar noaptea se face lumină prin însăși încremenirea de peste zi. Ea e lumea în care trebuie să trăim, să supraviețuim ca niște somnambuli incurabili, bâjbâind printre vise, trăind aparent în normalitatea unor vieți de ocazie, inconștient de grăbite să se consume. Și atunci când majoritatea nu te mai definește, e timpul să te scuturi, să înfrunți balansul, abandonându-ți toate temerile într-o nouă armonie, propriul tău echilibru.

- ,,În inima omului se află începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor.” Lev Tolstoi