- ,,Iubind pe cineva, l-ai luat în sufletul tău fără ca el să piardă ceva.”- Nicolae Iorga

13 februarie 2017

Spre nicăieri

          
                       Strâng lumina din stele şi din câteva comete despletite şi o răsfir peste sufletul hoinar prin univers. Mi se întâmplă să îl rătăcesc atunci când, în grabă, mă scutur de praful de peste zi, golindu-mă până la nedumerire. Îl găsesc la marginea pământului, acolo unde cerul îneacă ultima palmă de țărână în lacrima gălbuie a Lunii. Nu e surprins când mă vede. Mă aşteptă. Zâmbindu-i ca celui mai bun prieten, mă aşez lângă el, strângându-mi cu braţele genunchii aproape de piept. Îl ştiu lângă mine şi nimic nu mă poate face să mă simt mai întreagă de atât. După un timp, atingându-mă ușor, ca o boare caldă de primăvară, se aşează cuminte în lăcaşul gol, înflorindu-mă.
                    Las privirea să cotrobăie fără ţintă noaptea. Raţiunea adoarme nestingherită, părăsind fără pic de vinovăţie realitatea. Şi aşa, bălăngănindu-mi copilăreşte picioarele peste marginea lumii, îmi lipesc palmele de pământul rece şi, împingându-mă cu toată puterea, mă las înghiţită de mirajul nesfârşitului, ca într-o evadare spre nicăieri. 
                                                                                         A. F.
                                                                                                                                                                                Foto - google.ro

Samuel Barber's Adagio for String - 432 Hz

Niciun comentariu:

- ,,În inima omului se află începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor.” Lev Tolstoi