,,Înţelepciunea nu este altceva decât durere vindecată." Robert Gary Lee
30 iunie 2011
28 iunie 2011
23 iunie 2011
21 iunie 2011
În oglindă
Cineva îmi spune în fiecare dimineaţă că voi avea o zi
minunată, că nu voi avea decât o şansă de a trăi aceste clipe şi că niciodată,
chiar dacă vor mai fi zile, niciodată nu va mai fi la fel. Îmi spune totul fără
cuvinte, privindu-mă cald, uşor tristă, ca şi cum ar fi ultima oară. Îmi
zâmbeşte şi eu închid ochii pentru a-i simţi din plin atingerea mâinii
alunecând într-o mângâiere pe obrazul meu. Apoi îi culeg zâmbetul împrăştiat
stângaci de o clipire. Doamne, cum poate un zâmbet atât de trist să emane atâta
dorinţă de viaţă şi încântare? Pentru o clipă, totul încetineşte şi, ca o aură,
rămâne doar emoţia, un fior cald şi plăcut, firav ţesut în jurul inimii mele. E
o magie subtilă şi fragilă.
Am nevoie de acest moment de vulnerabilitate în care sufletul meu, fărâma mea de lumină, stă nud în faţa mea şi eu, cu acelaşi chip, dincolo de oglindă, mă hrănesc ca un flămând cu iubirea ei pitită într-o mângâiere imaginară.
Am nevoie de acest moment de vulnerabilitate în care sufletul meu, fărâma mea de lumină, stă nud în faţa mea şi eu, cu acelaşi chip, dincolo de oglindă, mă hrănesc ca un flămând cu iubirea ei pitită într-o mângâiere imaginară.
20 iunie 2011
17 iunie 2011
16 iunie 2011
14 iunie 2011
13 iunie 2011
8 iunie 2011
6 iunie 2011
4 iunie 2011
3 iunie 2011
Muzica mea
Mă uit către monitorul calculatorului şi
încerc să strâng câteva cuvinte într-un înţeles oarecare. Mi-e greu şi orice
început de frază sfârşeşte şters, înainte de a se lăsa conturat de o idee.
Privesc într-o noimă pereţii albi din jur lăsând să curgă pelicule întrgi de gânduri şi-mi las pleoapele într-un gest greoi să cadă peste ele.
Ceasul, rămas tăcut, curge timp, răstignit pe perete. Într-un gest
copilăresc, îmi răsfir degetele uşor pe piept şi îmi ascult inima. ,,Tic tac, tic
tac" … un fior cald mă învăluie în propria-mi tresărire, e vocea vieţii din mine!
E muzica pe acordul căreia toate secundele
vin de undeva, se nasc şi mor într-un gest sublim de umplere a unei vieţi cu
încă puţin. Ce joc fragil, copleşitor de vulnerabil! Ce nebunie! Cu paşi largi,
alunec printre lucruri, îmi înnod emoţiile între aceste bătăi şi restul lumii şi,
colorând pereţii albi în culorile unui zâmbet stupid de viu, respir bucuria de a împrăştia umbre pe pământ.
2 iunie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
- ,,În inima omului se află începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor.” Lev Tolstoi